- Anestezia
- Cofferdam
- Profilaxia
- Noi tratăm dinţii
- Noi tratăm gingiile
- Noi protezăm
- Noi implantăm
- Noi operăm (chirurgia)
-
Îndreptarea dinţilor (ortodonţia)
- Cum de ales aparatul dentar?
- Brecheţi Damon
- Priorităţile brecheţilor Damon
- Recomandaţiile in tratamentul ortodontic
- Tratăm dintii la copii
- Tratăm cu LASER
Îndreptarea dinţilor (ortodonţia)
Cum de ales aparatul dentar?
Dacă aţi decis să urmaţi un tratament ortodontic cu brechete, una din primele problemele apărute va fi alegerea aparatelor ortodontice. Acum, în arsenalul medicului ortodont, există mai multe variante acestui aparat, care diferă în mai multe caracteristici. Pentru pacienţii însă cel mai important parametru este aspectul fizionomic al sistemului, şi depinde în întregime de materialul din care este confecţionat aparatul. Acum, pentru confecţionarea lor companiile de producţie folosesc cele mai noi tehnologii, încercând să facă sistemul mai puţin vizibil, dar tratamentul mai rapid, convenabil şi eficient.
Căci pentru pacientul valoarea crucială a aparatelor este aspectul fizionomic, atunci toate modele ale sistemelor le-am divizat conform materialelor folosite pentru confecţionarea lor: metalice, plastice, din ceramică. Deasemenea într-un grup separat trebuie evidenţiată tehnica linguală, deşi acestea sunt confecţionate din metal, dar sunt cele mai des alese de către pacienţi datorită esteticii a acestora.
Brechetele metalice.
Este cel mai vechi sistem şi mai puţin estetic dar în acelaşi rînd mai este încă foarte activ utilizat. De ce, în ciuda apariţiei unor materiale moderne, pacienţii şi medicii aleg în continuare brechetele metalice?
Avantajul principal a acestui sistem este preţul lor relativ mic în comparaţie cu alte sisteme ortodontice. Este cel mai ieftin aparat ortodontic (deşi ar trebui să fie spus "relativ ieftin"), adică tot tratamentului ortodontic va costa mai puţin, decît cu cele ceramice sau plastice, de exemplu.
Al doilea punct pozitiv constă în sortimentul bogat de variante diferite a sistemelor metalice, deşi are o importanţă mai mare pentru medicul ortodont.
Deşi poate părea ciudat, dar estetica scăzută nu este dezavantajul major al aparatelor metalice, ci şi un plus a lor. De exemplu, în SUA tratamentul ortodontic a unui copil este un simbol definit de statutul social a familiei, adică este "la modă". Prin urmare, mulţi părinţi, şi, uneori, copiii aleg tratamentul cu aparatele metalice nu pentru a economisi, dar pentru a evidenţia prezenţa unui sistem ortodontic. Putem spune că brechetele metalice au aspectul fizic tradiţional şi clasic.
Multe şcoli ortodontice accentuează atenţia asupra problemei forţei de frecare dintre slotul sistemului şi arcului, adică cu cît mai puţină este forţa de frecare, cu atât mai repede se îndreptă dinţii, în special în tratamentul cu îndepărtarea unor dinţi, şi ca urmare se reduce timpul total a tratamentului. Un alt avantaj al sistemelor metalice este frecarea minimă între canelură şi arcul ortodotic.
După menţionarea problemelor forţei de frecare este necesar să menţionăm existenţa altor tipuri tradiţionale de sisteme ortodontice metalice. În primul rând, brechete autolinguale şi antilegature. Construcţia lor este un pic mai complicată decât a celor tradiţionale, dar utilizarea lor permite medicului să exclude necesitatea înlocuirei periodice a ligăturilor, adică întâlnirea cu medicul ortodont va fi mai rară, ceea ce este deosebit de important pentru pacienţii ocupaţi sau cei cu locul de trai îndepărtat.
Un alt tip de sisteme metalice sunt brechetele de "aur". Proprietaţile lor nu sunt diferite de cele tradiţionale, numai că au un aspect netradiţional şi de elită, ceea ce permite de a sublinia individualitatea şi statutul proprietarului. Unele companii, în afară de brechetele de "aur", mai produc şi arcuri ortodontice "de aur", ceea ce permite a face un sistemul ortodontic complet de aur.
Toate acestea momente adesea depăşesc aşteptărilede pacienţilor şi acestea îţi opresc alegerea la sistemul ortodontic metalic.
Sistemul ortodontic metalic
Avantaje:
- Preţul mic;
- Vizibilitatea mare;
- Aspectul fizic clasic;
- Frecarea redusă între arcul şi slotul sistemului şi, prin urmare, un tratament mai rapid
Dezavantaje:
- Estetica mică.
Brechete metalice autoligaturante
Avantajele suplimentare:
- Dimensiunea mică al aparatului pe unii dinţi (de exemplu, incisivii superiori)
- Frecarea minimă între arcul şi slotul brechetului şi, prin urmare, un tratament mai rapid
- Posibilitatea de vizita ortodontul mai rar
Dezavantajele suplimentare:
- Un preţ mai mare decât a celor metalice tradiţionale
Aparatul ortodontic „Din aur”
Avantajele suplimentare:
- Un aspect fizic neobişnuit şi de elită
Aparatul ortodontic din ceramică
Este un sistem ortodontic mai scump şi mai discret (nu luând în considerare tehnica linguală). Dezavantajul este preţul şi forţa de frecare între slotul şi arcul al aparatului ortodontic mai mare (ceea ce poate lungi perioada tratamentului), precum şi înlăturarea neplăcută a aparatului de pe smalţul dinţilor decât a celor metalice sau plastice.
Problema cu forţa de frecare este rezolvată de către unii producători prin includerea în construcţia brechetelor ceramice unui şanţ, ca pe brechetele din plastic, ceea ce reduce estetica lor. Există, de asemenea, o tehnologie de răzuire a şanţului brechetelor ceramice pentru a reduce forţa de frecare.
Toate brechete ceramice pot fi împărţite în două categorii: policristaline şi monocristaline. Brechete policristaline sunt eliberate de majoritatea producătorilor, ele se disting prin proprietăţi estetice bune şi gradul diferit de opacitatea suprafeţei.
Brechete monocristaline sunt produse practic numai de o singură întreprindere, Ormco, care se numesc Inspire. Acestea sunt cele mai scumpe şi estetice aparate ceramice, care sunt numite "de safir". Acest titlu nu este doar un pas de publicitate, deoarece în fapt, fiecare brechet este un cristal de safir artificial, transparent, şi nu doar invizibil pe dinţi, dar şi arată foarte frumoas din exterior.
Avantaje:
- Estetica excelentă şi invizibilitate
Dezavantaje:
- Preţul mare
- Forta de frecare mare între slot şi arc
- Înlăturarea mai complicată pe la sfârşitul tratamentului
Arcul estetic
Lupta pentru estetica tratamentului ortodontic, producătorii se confruntă cu problema arcurilor metalice ortodontice. Oricare aparat dentar invizibil are arcul întotdeauna vizibil. Pentru a rezolva această problemă, companiile au inceput sa ofere nişte arcuri ortodontice cu suprafeţe estetice. Acestea sunt ideale pentru a fi utilizate cu brechete plastice şi ceramice.
Din nefericire, gama arcurilor estetice nu este atât de mare, deaceea efectuarea tratamentului ortodontic în întregime este imposibil, dar poate fi folosit în momente când sistemul trebuie să fie ascuns.
Brechete linguale
Sistemul lingual diferă de toate descrise mai sus. Deşi brechetele sunt confecţionate din metal, totuşi acestea sunt fixate din partea interioară a dinţilor, ceea ce le face total invizibile.
Principalele dezavantaje ale acestei tehnici sunt : preţul mare (mai mare decât tratamentul cu brechetele ceramice în tehnica traditională), precum şi dereglarea dicţiei la începutul tratamentului. Într-un timp foarte scurt, limba se adaptează cu volum redus a cavităţii bucale, şi dicţia devine la normal. De asemenea, în cazul aplicării brechetelor linguali un pic mai greu este deţinerea igienei orale.
Avantaje:
Invizibilitatea totală
Dezavantaje:
Preţul extrem de mare
Dereglrarea dicţiei la începutul tratamentului
Ingrijirea cavităţii bucale mai complicată
Concluzie
Alegerea unui sistem orthodontic pentru tratamentul viitor se bazează deseori pe probleme financiare. Din fericire, sunt posibile diverse combinaţii ale sistemelor ortodontice, ceea ce poate schimba costul total al tratamentului.
Astfel, de exemplu, este posibilă fixarea brechetelor ceramice sau plastice doar pe dinţii din fata sau numai pe maxila superioară, unde acestea sunt mai vizibile, dar pe toţi ceilalţi brechete metalice. De asemenea este posibilă fixarea tehnicii linguale numai pe maxila superioară dar pe cea inferioară – brechete standarte ceramice. Acest lucru va reduce şi costul total al tratamentului, şi sa te obişnuieşti cu brechetele linguali, pe de o maxilă va fi mai uşor.
Autorul articolului: Stanislav A. Blume (info@orthos.ru), medic-ortodont, Sankt-Petersburg.
© Copyright 2004, Orthos.ru,
Bloom, Stanislav
Acestea şi alte tehnologii cu mare succes sunt utilizate în centrul stomatologic "Denta Vita" care este situat în centrul Chişinăului, unde lucrează medici calificaţi, care îşi îndreaptă întreaga lor experienţa cu ajutorul tehnologiilor moderne către îmbunătăţirea sănătăţii a pacienţilor.